Ești în bucătărie și încerci să pregătești cina. Bebelușul plânge, iar celălalt copil tocmai a vărsat laptele pe covorul pe care l-ai curățat.
Simți cum o căldură intensă urcă spre piept. Maxilarul se încleștează. Corpul se tensionează și, înainte să apuci să te gândești prea mult, te auzi țipând cu o intensitate care te sperie chiar și pe tine.
Apoi vine liniștea.
Și, odată cu ea, vinovăția.
„Cum am putut să fac asta din nou?”
„Mi-am promis că data viitoare voi fi mai calmă.”
„De ce mă enervez atât de tare din lucruri atât de mici?”
„Ce fel de mamă face asta?”
Poate că în acele momente ai impresia că toate celelalte mame reușesc să rămână calme, iar tu ești singura care își pierde controlul.
Nu ești.
Furia, iritabilitatea și chiar episoadele de furie intensă pot face parte din experiența maternității, deși despre ele se vorbește mult mai puțin decât despre tristețe, anxietate sau epuizare.
Iar atunci când furia devine frecventă sau foarte intensă, merită să ne uităm dincolo de momentul în care ai țipat.
Pentru că furia rareori începe în acel moment.
Ce este furia maternă?
Furia maternă este un termen folosit pentru a descrie episoade de furie, iritabilitate sau mânie intensă care apar în contextul maternității și care uneori pot părea disproporționate față de situația care le-a declanșat.
Poate fi momentul în care copilul refuză să se încalțe dimineața și simți că explodezi.
Poate fi plânsul bebelușului care continuă atunci când tu nu ai dormit aproape deloc.
Sau poate fi o întrebare absolut obișnuită a partenerului, venită exact în momentul în care simți că nu mai poți duce nimic.
Furia maternă nu este, în sine, un diagnostic psihiatric.
Este însă o experiență care poate deveni foarte intensă și care merită atenție, mai ales atunci când apare frecvent, îți afectează relațiile sau simți că nu o mai poți controla.
În perioada de după naștere, furia intensă poate apărea pe fondul epuizării, stresului, somnului insuficient, nevoilor personale compromise sau al unor dificultăți de sănătate mintală. Cercetările au găsit, de exemplu, asocieri între furia postpartum, calitatea mai slabă a somnului și simptomele depresive.
Cum se simte furia maternă în corp?
De multe ori spunem:
„Am explodat din senin.”
Dar corpul știe, de obicei, ceva mai devreme.
Înainte să ridici vocea, este posibil să observi:
- maxilarul care se încleștează;
- tensiune în umeri, brațe sau piept;
- pumnii strânși;
- senzație de căldură;
- respirație accelerată;
- agitație și dificultatea de a sta pe loc;
- impulsul de a țipa, de a pleca sau de a lovi un obiect;
- senzația foarte puternică de „nu mai pot”.
Aceste semnale sunt importante.
Furia nu începe în momentul în care țipi.
În acel moment este posibil să fii deja foarte aproape de limita ta.
De aceea, unul dintre lucrurile importante pe care le putem învăța este să observăm furia mai devreme: când corpul începe să se tensioneze, când gândurile devin mai rigide și când toleranța la frustrare începe să scadă.
Cu cât recunoști mai devreme ceea ce se întâmplă cu tine, cu atât ai mai multe șanse să creezi un mic spațiu între ceea ce simți și ceea ce faci.
De ce apare furia maternă?
Uneori declanșatorul pare atât de mic, încât intensitatea reacției devine greu de înțeles.
Copilul nu vrea să se îmbrace.
Varsă ceva.
Te cheamă pentru a zecea oară.
Bebelușul se trezește din nou.
Partenerul te întreabă unde este ceva ce se află chiar în fața lui.
Dar evenimentul care declanșează furia și cauza furiei nu sunt întotdeauna același lucru.
Uneori copilul doar pune ultima picătură într-un pahar care era deja aproape plin.
Lipsa somnului și epuizarea
Somnul fragmentat și epuizarea pot reduce considerabil resursele pe care le ai pentru a tolera frustrarea și solicitările zilnice.
Într-un studiu cu 278 de mame aflate între 6 și 12 luni postpartum, aproximativ 31% au raportat niveluri ridicate de furie, iar mamele care își evaluau somnul ca fiind slab au avut o probabilitate mai mare de a raporta furie intensă. Acest rezultat nu înseamnă că lipsa somnului explică singură furia, dar arată cât de important este somnul în ecuația stării emoționale postpartum.
Suprasolicitarea și lipsa pauzelor
Uneori nu există niciun moment clar în care „s-a întâmplat ceva”.
Există doar sute de solicitări mici.
Să răspunzi.
Să organizezi.
Să anticipezi.
Să îngrijești.
Să te gândești la ce urmează.
Să fii atinsă, chemată și întreruptă aproape permanent.
Când acest lucru continuă mult timp fără perioade reale de recuperare, toleranța ta la încă o solicitare poate deveni foarte mică.
Nevoile tale au rămas prea mult timp la sfârșitul listei
Poate că nu ai mâncat.
Nu ai dormit suficient.
Nu ai avut zece minute singură.
Nu ai mai făcut de mult ceva care are sens pentru tine.
Poate că ai nevoie de ajutor, dar continui să funcționezi.
Cercetările calitative asupra furiei după naștere au identificat tocmai această combinație: așteptări încălcate, nevoi compromise și sentimentul de a fi permanent la limită, în contextul epuizării, stresului și resentimentelor.
Încărcătura mentală
Uneori nu te epuizează doar ceea ce faci.
Te epuizează tot ceea ce trebuie să ții minte.
Tu știi când trebuie cumpărate hainele copilului.
Când este următorul control.
Ce lipsește din frigider.
Ce trebuie dus mâine la grădiniță.
Cine trebuie sunat.
Ce medicament trebuie cumpărat.
Ce urmează în weekend.
Iar dacă responsabilitatea pentru funcționarea familiei rămâne în mare parte asupra ta, furia poate apărea și în contextul sentimentului că duci prea mult singură.
Așteptările despre maternitate
Poate te-ai așteptat să fii mai calmă.
Să ai mai multă răbdare.
Să te bucuri mai mult.
Ai citit cărți de parenting, ai salvat postări, ai încercat tehnici și ți-ai spus că tu nu vei țipa niciodată la copilul tău.
Apoi ai întâlnit maternitatea reală.
Un studiu calitativ despre furia postpartum a arătat că diferența dintre așteptările mamelor și realitatea trăită poate contribui la experiența furiei, mai ales atunci când se combină cu nevoi neîmplinite și lipsa resurselor.
Este normal să simt furie față de copilul meu?
Poate fi foarte greu să accepți că poți simți furie față de persoana pe care o iubești atât de mult.
Cele două nu se exclud.
Poți să îți iubești copilul și să fii copleșită de nevoile lui.
Poți să fii recunoscătoare că îl ai și să îți dorești câteva ore în care nimeni să nu aibă nevoie de tine.
Poți fi o mamă implicată și să simți uneori furie.
Emoția în sine nu spune ce fel de mamă ești.
Important este ce faci cu ea.
A înțelege furia nu înseamnă să justificăm țipatul, amenințările sau comportamentele care îl sperie pe copil.
Înseamnă să ne întrebăm:
„Ce se întâmplă cu mine înainte să ajung aici?”
Pentru că, uneori, furia este semnalul cel mai vizibil al unei probleme care a început mult mai devreme.
Furia postpartum poate avea legătură cu depresia sau anxietatea?
Da, uneori.
Furia intensă și iritabilitatea pot apărea împreună cu alte simptome de suferință psihologică în perioada postpartum.
Cercetările au identificat o asociere între simptomele depresive și furia postpartum, dar au arătat și că unele mame pot prezenta furie intensă fără să depășească pragul de screening pentru depresie.
Cu alte cuvinte, furia merită privită și evaluată în sine și nu ar trebui redusă automat la depresie postnatală.
Dacă observi că furia este însoțită și de tristețe persistentă, anxietate intensă, lipsa plăcerii, vinovăție puternică, dificultăți de somn care nu sunt explicate doar de copil, gânduri intruzive sau sentimentul că nu te mai recunoști, merită să discuți cu un specialist în sănătate mintală.
Furia maternă nu se termină neapărat odată cu perioada postpartum
Furia maternă nu aparține exclusiv primelor luni după naștere.
Copilul crește, dar solicitările nu dispar. Se schimbă.
Somnul poate deveni mai bun, însă apar tantrumurile, grădinița, școala, programul familiei, munca, activitățile copiilor și responsabilitatea permanentă de a ține toate aceste lucruri împreună.
Dacă epuizarea, lipsa sprijinului și propriile nevoi amânate persistă, poate persista și iritabilitatea.
Uneori, în spatele furiei se află și burnoutul parental.
Te întrebi dacă ceea ce simți poate fi burnout parental?
Poți începe prin completarea unui chestionar gratuit, care te poate ajuta să înțelegi mai bine nivelul de epuizare pe care îl resimți în rolul de părinte.
Cum îmi dau seama că urmează să izbucnesc?
Schimbarea nu începe neapărat cu promisiunea:
„De mâine nu mai țip.”
Începe prin a învăța să observi ce se întâmplă înainte să țipi.
Imaginează-ți furia ca pe un termometru.
La început temperatura este mică.
Poate apare o tensiune în maxilar.
Apoi copilul îți cere ceva și apare gândul:
„Nu pot să am și eu cinci minute de liniște?”
Mai târziu observi că vorbești mai repede, corpul este tensionat și fiecare solicitare începe să pară insuportabilă.
Iar la final apare țipătul.
Problema este că majoritatea dintre noi observăm furia abia când termometrul este aproape de maximum.
Încearcă, în schimb, să te întrebi:
Ce simt acum în corp?
Ce gând tocmai mi-a trecut prin minte?
Ce s-a acumulat în mine astăzi?
De ce aș avea nevoie în momentul acesta?
Nu trebuie să găsești imediat soluția.
Mai întâi trebuie să poți vedea ce se întâmplă.
Cum să nu mai țip la copil?
Dacă ai căutat pe internet „cum să nu mai țip la copil”, probabil ai găsit deja recomandări precum:
respiră adânc, numără până la zece, ieși din cameră.
Uneori ajută.
Dar dacă te afli deja la 9 din 10 pe termometrul furiei, poate fi foarte greu să aplici o tehnică pe care ai citit-o într-un moment în care erai calmă.
De aceea, lucrul cu furia începe mai devreme.
1. Învață să îți recunoști semnalele
Care este primul lucru care se schimbă în corpul tău?
Maxilarul?
Vocea?
Respirația?
Tensiunea din mâini?
Cu cât îți cunoști mai bine semnalele timpurii, cu atât poți interveni mai devreme.
2. Uită-te dincolo de declanșator
Copilul a vărsat laptele.
Dar ce era în tine înainte să îl verse?
Dormiseși patru ore?
Nu mâncaseși?
Te certaseși cu partenerul?
Erai deja în întârziere?
Fuseseră zece alte lucruri înainte?
Uneori, laptele vărsat nu este problema. Este ultima picătură.
3. Creează spațiu înainte de reacție
Dacă situația este sigură, uneori ajută să nu răspunzi imediat.
Poți face câțiva pași în spate.
Poți spune:
„Sunt foarte furioasă acum și am nevoie de un minut.”
Poți reduce stimularea din jur.
Scopul nu este să elimini furia, ci să reduci probabilitatea ca intensitatea ei să decidă ce faci în următoarele secunde.
4. Întreabă-te ce nevoie este compromisă
Poate ai nevoie de somn.
De ajutor.
De liniște.
De timp singură.
De limite mai clare.
De o conversație cu partenerul.
Sau poate ai nevoie de sprijin profesional pentru că ceea ce trăiești a depășit de mult ceea ce poți gestiona singură.
Am țipat la copil. Ce fac după?
Poate ai ajuns la articolul acesta pentru că deja s-a întâmplat.
Ai țipat.
Copilul s-a speriat.
Iar acum te simți vinovată.
Primul lucru important este să te reglezi suficient încât să poți reveni către el.
Apoi poți spune, în cuvinte potrivite vârstei:
„Am țipat mai devreme. Eram foarte furioasă, dar nu a fost în regulă să țip la tine. Nu este responsabilitatea ta să ai grijă de emoțiile mele.”
Nu este nevoie să explici excesiv și nici să îi ceri copilului să te liniștească.
Repararea înseamnă să îți asumi ceea ce ai făcut și să restabilești siguranța în relație.
Iar dacă aceste episoade se repetă, repararea trebuie să fie însoțită și de schimbare.
Nu este suficient să reparăm aceeași ruptură iar și iar fără să ne uităm la ceea ce o produce.
Când este momentul să ceri ajutor pentru furia maternă?
Nu trebuie să aștepți să ajungi la limită.
Merită să cauți sprijin dacă:
- izbucnirile sunt frecvente sau foarte intense;
- simți că pierzi controlul;
- furia afectează relația cu copilul sau partenerul;
- trăiești într-o stare aproape permanentă de iritabilitate;
- după episoade apare vinovăție sau rușine foarte intensă;
- ai început să eviți anumite situații de teamă că vei izbucni;
- te simți epuizată, anxioasă, tristă sau deconectată;
- ai încercat repetat să schimbi lucrurile singură, dar tiparul continuă.
Terapia nu este doar un loc în care înveți „tehnici pentru furie”.
Poate fi spațiul în care începi să înțelegi ce se află sub furie: ce simți, ce s-a acumulat, ce nevoi au rămas neauzite, ce gânduri apar și ce se întâmplă în relațiile tale.
Când furia devine o urgență?
Există o diferență între a simți furie și a simți că există riscul să acționezi într-un mod care te-ar putea răni pe tine, copilul sau o altă persoană.
Dacă simți că nu îți mai poți controla comportamentul sau că există un risc imediat să rănești copilul, pe tine sau pe altcineva, prioritatea nu mai este să înțelegi furia în acel moment, ci siguranța.
Pune copilul într-un loc sigur, creează distanță față de situație dacă poți face acest lucru în siguranță și solicită imediat ajutor unei persoane de încredere sau serviciilor de urgență.
Cum putem lucra împreună
Poate că ai încercat deja să îți promiți că vei fi mai calmă.
Poate ai citit despre reglare emoțională și parenting.
Și totuși, ajungi din nou în același punct.
În ședințele individuale nu ne uităm doar la momentul în care ai izbucnit.
Ne uităm la întreaga poveste din spatele lui.
La ceea ce simți în corp. La gândurile care apar. La epuizare, anxietate, neputință, singurătate, nevoile tale și relațiile în care încerci să funcționezi.
Pentru că scopul nu este să devii o mamă care nu se mai înfurie niciodată.
Scopul este să înțelegi mai bine ceea ce se întâmplă cu tine și să poți interveni înainte ca furia să preia controlul.
Întrebări frecvente despre furia maternă
Sunt o mamă rea dacă mă enervez pe copil?
Nu. Furia este o emoție umană și faptul că o simți nu definește valoarea ta ca mamă. Este însă important să fii atentă la frecvența și intensitatea ei și la felul în care o exprimi.
Dacă izbucnirile sunt frecvente sau simți că nu le mai poți controla, merită să cauți sprijin.
De ce simt furie față de un bebeluș care nu are nicio vină?
Uneori bebelușul este declanșatorul, nu cauza.
Plânsul repetat, trezirile, suprastimularea și solicitarea continuă pot apărea într-un moment în care resursele tale sunt deja foarte reduse.
În perioada postpartum, somnul insuficient și simptomele depresive au fost asociate cu niveluri mai ridicate de furie maternă.
Copilul meu va fi traumatizat pentru că am țipat?
Nu putem stabili impactul unei izbucniri izolate fără să ținem cont de contextul mai larg al relației. Contează frecvența, intensitatea, comportamentele implicate și climatul relațional în care copilul trăiește.
După ce te-ai reglat, este important să revii către copil, să îți asumi reacția și să îi transmiți că nu este responsabil pentru emoțiile tale.
Dacă izbucnirile sunt frecvente, intense sau îl sperie, este important să cauți sprijin pentru a schimba tiparul.
Cât durează furia maternă?
Nu există o durată standard.
Furia poate scădea atunci când se modifică factorii care contribuie la ea, precum epuizarea, lipsa somnului, suprasolicitarea sau lipsa sprijinului.
Atunci când persistă sau apare împreună cu alte simptome psihologice, este utilă o evaluare de specialitate.
Furia maternă este același lucru cu depresia postpartum?
Nu. Furia nu este sinonimă cu depresia postpartum.
Cele două pot apărea împreună, dar unele mame pot experimenta furie intensă fără să prezinte simptome depresive peste pragul de screening.
Surse științifice
Abonează-te la newsletter
Înscrie-te pentru a primi sfaturi personalizate, resurse valoroase și actualizări exclusive direct în inboxul tău. Descoperă noi modalități de a gestiona și face față provocărilor pe care le aduce maternitătea, cu încredere și bucurie.
