Poate îți ții bebelușul în brațe și, dintr-odată, prin minte îți trece imaginea că îl scapi.
Poate îi faci baie și apare gândul: „Dacă îl scap în apă?”
Sau poate gândul este și mai înfricoșător: „Dacă îi fac eu ceva?”
Nu îți dorești să se întâmple. Din contră. Gândul te îngrozește tocmai pentru că ultimul lucru pe care ți l-ai dori este ca bebelușul tău să pățească ceva.
Și atunci începe o altă teamă:
„Ce spune despre mine faptul că am putut să mă gândesc la așa ceva?”
Pentru unele mame, aceasta este partea cea mai grea a gândurilor intruzive. Nu doar imaginile sau impulsurile în sine, ci semnificația pe care ajung să le-o atribuie.
„Poate sunt o mamă periculoasă.”
„Poate, dacă am putut să mă gândesc la asta, înseamnă că aș putea să o și fac.”
„Dacă îi spun cuiva, ce va crede despre mine?”
Unele mame ajung să nu spună nimănui: nici partenerului, nici medicului, uneori nici psihologului.
Însă gândurile intruzive nedorite despre siguranța sau rănirea bebelușului sunt mult mai frecvente decât ai putea crede.
Ce sunt gândurile intruzive postpartum?
Gândurile intruzive sunt gânduri, imagini sau impulsuri care apar involuntar în minte și pe care persoana nu și le dorește.
Pot apărea brusc, pot fi foarte vii și uneori pot avea un conținut atât de tulburător încât mama începe să se întrebe de ce mintea ei a putut produce un asemenea scenariu.
În perioada postpartum, multe dintre aceste gânduri au legătură cu siguranța copilului.
Exemple de gânduri despre rănirea accidentală a copilului
„Dacă scap copilul atunci când îl țin în brațe?”
„Dacă se sufocă în somn?”
„Dacă mă distrag o secundă și se întâmplă ceva când îi fac baie?”
„Dacă alunec pe scări în timp ce îl țin în brațe?”
Exemple de gânduri despre rănirea intenționată a copilului
Uneori, gândurile pot fi mult mai tulburătoare:
„Dacă îl arunc de la balcon?”
„Aș putea să îl rănesc cu un cuțit.”
„Dacă îi fac rău intenționat?”
Pot apărea inclusiv imagini sau gânduri cu caracter sexual care sunt profund incompatibile cu valorile mamei.
Tocmai această discrepanță dintre gând și ceea ce îți dorești în realitate poate produce o teamă enormă. Pentru unele mame, gândurile pot deveni recurente și pot ajunge să ocupe mult spațiu mental, interferând cu activitățile zilnice și cu îngrijirea copilului.
Cât de frecvente sunt gândurile intruzive după naștere?
Mult mai frecvente decât sugerează tăcerea din jurul lor.
Cercetările asupra mamelor aflate în perioada postpartum arată că gândurile nedorite despre rănirea accidentală a copilului sunt raportate de majoritatea mamelor, iar gândurile despre provocarea intenționată a răului apar și ele la un procent important dintre femei.
Asta înseamnă că apariția unui gând intruziv, în sine, nu indică automat existența unei tulburări psihice.
Important devine ce se întâmplă după apariția lui.
Câtă teamă îți provoacă?
Cât timp petreci analizându-l?
Începi să eviți anumite lucruri?
Simți nevoia să verifici permanent că bebelușul este în siguranță?
Ai nevoie ca ceilalți să îți confirme repetat că nu ești periculoasă?
Aici începe să devină relevantă diferența dintre apariția unui gând intruziv și tulburarea obsesiv-compulsivă.
De ce apar gândurile intruzive postpartum?
A deveni responsabilă pentru un copil schimbă radical lucrurile la care mintea ta trebuie să fie atentă.
Dintr-odată există o ființă complet dependentă de tine.
Observi cum respiră. Dacă îi este frig. Dacă mănâncă suficient. Dacă doarme într-o poziție sigură. Dacă ceva din jurul lui ar putea deveni periculos.
Un anumit nivel de vigilență este firesc.
Problema apare atunci când sistemul de alarmă devine atât de sensibil încât începe să semnaleze pericolul chiar și atunci când acesta nu există.
Oboseala, privarea de somn, stresul, anxietatea și responsabilitatea enormă pe care o presupune îngrijirea unui nou-născut pot amplifica această stare de alertă.
Iar mintea începe să producă scenarii despre exact lucrurile pe care îți dorești cel mai mult să le previi.
De ce mă sperie atât de tare dacă este „doar un gând”?
Pentru că nu reacționăm doar la gândurile noastre.
Reacționăm la ce credem că înseamnă faptul că le avem.
Să presupunem că îți apare brusc gândul:
„Aș putea să scap copilul pe scări.”
O posibilă reacție este:
„Ce gând ciudat.”
Și gândul trece.
Dar dacă îl interpretezi astfel:
„De ce m-am gândit la asta? O mamă normală nu s-ar gândi la așa ceva. Dacă înseamnă că aș putea să o fac?”
gândul capătă brusc o importanță enormă.
Începi să îl analizezi și încerci să te asiguri că nu îl vei face.
Poate nu mai cobori scările cu copilul în brațe.
Poate îi povestești partenerului și îl întrebi:
„Tu crezi că aș putea vreodată să îi fac rău?”
El îți spune că nu. Pentru câteva minute te liniștești, dar apoi apare un alt gând. Și ciclul începe din nou.
Când gândurile intruzive pot face parte din OCD postpartum?
Gândurile intruzive nu înseamnă automat tulburare obsesiv-compulsivă.
În OCD, însă, anumite gânduri, imagini sau impulsuri devin obsesii: sunt recurente, nedorite, produc anxietate semnificativă și ajung să ocupe foarte mult spațiu mental.
Pentru a diminua anxietatea, mama poate începe să recurgă la compulsii.
Acestea pot fi comportamente vizibile, dar și procese mentale.
De exemplu:
- verificarea repetată a respirației bebelușului;
- verificarea monitorului de foarte multe ori;
- evitarea cuțitelor sau a altor obiecte percepute ca periculoase;
- refuzul de a rămâne singură cu copilul;
- evitarea băii copilului;
- rugămintea ca altcineva să îl țină în anumite situații;
- căutarea repetată pe internet a unor informații;
- solicitarea constantă de reasigurări din partea partenerului, medicului sau psihologului;
- analizarea mentală repetată a gândului pentru a afla „ce înseamnă”.
Pe termen scurt, aceste comportamente reduc anxietatea.
Pe termen lung însă, pot transmite creierului mesajul:
„Dacă trebuie să fac toate aceste lucruri pentru a fi în siguranță, înseamnă că gândul chiar este periculos.”
Și astfel ciclul se menține.
Gândurile intruzive înseamnă că îmi voi răni copilul?
Aceasta este probabil întrebarea care sperie cel mai mult.
Cercetările disponibile sunt liniștitoare: prezența gândurilor intruzive nedorite despre rănirea intenționată a copilului și diagnosticul de OCD nu au fost asociate cu un risc mai mare de agresiune asupra bebelușului.
În OCD, gândurile sunt de regulă trăite ca nedorite și incompatibile cu valorile persoanei. Mama este speriată de ele și încearcă să le evite, să le controleze sau să se asigure că nu va acționa asupra lor.
Totuși, evaluarea individuală este importantă.
Un specialist va lua în considerare nu doar conținutul unui gând, ci și relația persoanei cu acel gând, prezența sau absența intenției, contactul cu realitatea, alte simptome și contextul general.
Această diferențiere este importantă mai ales pentru că OCD postpartum este uneori confundat cu psihoza postpartum.
OCD postpartum și psihoza postpartum nu sunt același lucru
Această diferență este esențială.
În OCD postpartum, mama recunoaște de obicei că gândurile sunt produse ale propriei minți, nu și le dorește și este profund tulburată de ele.
Poate spune:
„Știu că sună îngrozitor. Nu vreau să fac asta. Dar mi-e teamă că faptul că m-am gândit înseamnă ceva despre mine.”
Psihoza postpartum presupune pierderea contactului cu realitatea și poate include simptome precum halucinații, idei delirante, confuzie marcată, comportament dezorganizat sau modificări importante ale dispoziției.
Psihoza postpartum este o urgență medicală și necesită evaluare psihiatrică imediată.
De aceea, simpla întrebare „Are mama gânduri despre rănirea copilului?” nu este suficientă.
Contează enorm cum experimentează mama acel gând.
Când este nevoie de ajutor imediat?
Gândurile intruzive nedorite nu trebuie confundate cu situațiile în care există intenția de a acționa sau pierderea contactului cu realitatea.
Este necesar ajutor medical imediat dacă există, de exemplu:
- intenția sau planul de a-ți face rău ție sau copilului;
- senzația că nu poți controla comportamentul;
- halucinații;
- convingeri neobișnuite sau idei delirante;
- confuzie accentuată;
- pierderea contactului cu realitatea;
- schimbări foarte rapide și severe ale stării psihice.
Într-o asemenea situație, apelează 112 sau mergi la cel mai apropiat serviciu de urgență.
Ce ajută în cazul gândurilor intruzive și al OCD postpartum?
Una dintre cele mai importante schimbări este să înțelegi că problema nu este simpla apariție a gândului.
Încercarea permanentă de a-l elimina, analiza sau neutraliza poate ajunge să îl mențină.
Dacă îți spui:
„Nu am voie să mă mai gândesc la asta”
vei începe inevitabil să verifici dacă te mai gândești.
Și astfel atenția rămâne fixată exact asupra lucrului pe care încerci să îl elimini.
În loc să demonstrezi permanent că gândul este fals, terapia poate ajuta la schimbarea relației cu acesta.
De exemplu:
„Observ că mintea mea produce din nou acest gând. Faptul că a apărut nu înseamnă că trebuie să îl analizez și nici că trebuie să fac ceva în legătură cu el.”
Pentru OCD, una dintre intervențiile psihologice cu cea mai solidă bază de dovezi este terapia cognitiv-comportamentală, în special intervențiile care includ expunerea cu prevenirea răspunsului (ERP).
În funcție de severitate și de situația individuală, poate fi necesară și evaluarea psihiatrică și tratamentul medicamentos.
Important este că OCD postpartum este tratabil.
Nu trebuie să aștepți până când nu mai poți
Unele mame trăiesc luni întregi cu aceste gânduri înainte să spună cuiva.
Nu pentru că nu vor ajutor.
Ci pentru că se tem de ceea ce va crede celălalt despre ele.
Poate chiar aceasta este una dintre propozițiile pe care ți-e cel mai greu să le spui:
„Am niște gânduri despre copilul meu care mă sperie.”
În cabinet, putem vorbi inclusiv despre aceste lucruri.
Nu trebuie să îți cenzurezi gândurile pentru a fi acceptată și nu trebuie să aștepți până când anxietatea îți controlează viața pentru a cere sprijin.
Putem înțelege împreună ce se întâmplă, ce menține frica și care este forma de intervenție potrivită pentru situația ta.
Faptul că mintea ta poate produce un gând înfricoșător nu definește cine ești ca mamă.
Întrebări frecvente despre gândurile intruzive postpartum
Este normal să am gânduri intruzive după naștere?
Gândurile intruzive nedorite despre siguranța sau rănirea accidentală a copilului sunt foarte frecvente în perioada postpartum. Apariția lor nu înseamnă automat că există OCD. Devine important cât de multă suferință provoacă și dacă duc la evitări, verificări, reasigurări sau alte compulsii.
Gândurile intruzive înseamnă că vreau să îi fac rău copilului?
Nu. Un gând intruziv nedorit nu este echivalent cu dorința sau intenția de a acționa. Cercetările nu au găsit o asociere între gândurile intruzive nedorite de rănire intenționată/OCD și un risc crescut de agresiune asupra copilului.
Cum îmi dau seama dacă am OCD postpartum?
Dacă gândurile sunt recurente și foarte supărătoare și ajungi să verifici, să eviți, să cauți reasigurări sau să faci anumite lucruri pentru a neutraliza anxietatea, este utilă o evaluare de specialitate.
OCD postpartum este același lucru cu psihoza postpartum?
Nu. Sunt condiții diferite. În OCD, persoana păstrează în mod obișnuit contactul cu realitatea și este tulburată de gândurile sale. Psihoza postpartum presupune alterarea contactului cu realitatea și este o urgență medicală.
Se tratează OCD postpartum?
Da. Există intervenții psihologice eficiente, în special terapia cognitiv-comportamentală cu expunere și prevenirea răspunsului (ERP). În anumite situații poate fi recomandat și tratament medicamentos, stabilit împreună cu un medic psihiatru.
Surse științifice
Resurse recomandate
Kleiman, K., & McIntyre, M. Mamele bune au gânduri înfricoșătoare.
O carte accesibilă și empatică despre gândurile dificile și adesea nespuse care pot apărea în maternitate.
International OCD Foundation – Perinatal OCD Resource Center
Resurse pentru părinți și profesioniști despre gândurile intruzive și tulburarea obsesiv-compulsivă în sarcină și postpartum.
Te confrunți cu gânduri intruzive după naștere?
Dacă aceste gânduri îți provoacă teamă, te fac să eviți anumite situații sau simți că îți ocupă o mare parte din zi, putem discuta despre ceea ce se întâmplă și despre forma de sprijin potrivită pentru tine.
Vindecarea unei mame aduce vindecarea unei întregi generații.
Primește resurse despre sănătatea mintală în sarcină și după naștere
Scriu despre lucrurile despre care mamelor le este uneori greu să vorbească: anxietate, depresie postnatală, gânduri intruzive, furie, vinovăție și schimbările emoționale pe care le aduce maternitatea.
